dosar

UPDATE: Dosarul în care apare și numele Adinei Florea a dost deschis după o plâ Plângerea penală a fost formulată de un fost polițist judiciar din Tulcea, Dumitrel Grigore, condamnat definitv anul acesta la 1 an și 7...
6 septembrie, 2018
Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România, a asigurat vineri seara directorul general al SRI, Eduard Hellvig. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizate după ce...
24 august, 2018
Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu privire la procurorii militari Ionel Corbu şi Bogdan Pârlog, cei care au demarat ancheta în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august. Procurorul Bogdan Pârlog este...
21 august, 2018
Numărul plângerilor în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 206, iar până acum au fost făcute 81 de audieri, a anunţat miercuri seară Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie....
16 august, 2018
Secția Militară a Parchetului General preia ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei....
14 august, 2018
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem (pe faptă, nu este încă nominalizată o persoană suspectată) în dosarul privind transferarea de la Tel Aviv la Ierusalim a ambasadei României în Israel. Dosarul a fost deschis ca urmare...
28 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: