doctorat

O comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis că teza de doctorat susţinută în anul 2003 de Victor Ponta nu este plagiat, respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut „relevant pentru tema aleasă”,...
17 iulie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a Ecaterinei Andronescu în funcţia de ministru al Educaţiei, la propunerea premierului Victor Ponta. Ecaterina Adronescu devine,a stfel, cel de-al treilea decident din fruntea Ministeryuklui Educației, în numai două...
2 iulie, 2012
Președintele Traian Băsescu a organizat, luni, o conferință de presă pentru a dezminți insinuările pe care le-a făcut Liviu Pop, fostul ministru interimar al Educației. Liviu pop lăsase să se înțeleagă, într-o declarație dată ăpresei, că Traian Băsescu...
2 iulie, 2012
Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta ca ministrul desemnat pentru Educație, Ecaterina Andronescu, să depună o declarație pe proprie răspundere că nu a plagiat la propria sa lucrare de doctorat și că nici nu este implicată...
2 iulie, 2012
UPDATE: Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Decizia...
29 iunie, 2012
Ministrul intermiar al Educației, Liviu Pop, a emis joi un ordin prin care lărgește componența Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). ”Aștept propuneri de la universități” – a declarat Liviu Pop. Ordinul său...
29 iunie, 2012

UPDATE // Oficial – Comisia de Atestare a Titlurilor: premierul Victor Ponta a plagiat. Ministrul Educației a desființat Comisia chiar când aceasta delibera

UPDATE: Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21 – a anunțat vineri după-amiază Marius Andruh,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: