Dobânzile la finanțarea României au sărit de 7%, mai mari decât în 2012
Ratele de dobândă, la care se împrumută guvernul român, au crescut tot mai mult, de la o săptămână la alta, până la 7,135% – luni,

Guvernul român are nevoie de o finanțare de 151 miliarde de euro în 2022, dar băncile locale nu se grăbesc să îi dea cu împrumut,
Dobânzile la titluri de stat cu o scadență de zece ani, barometru pentru costul de finanțare în economie, ar putea ajunge la 5,6% în acest
Dobânda plătită de Guvern pentru împrumuturile sale crește vertiginos, sporul economie scade dramatic, iar încrederea în economie devine neîncredere, potrivit raportului CFA României privind evoluția
Datoria publică va crește mult peste nivelul optimist pe care Guvernul a construit bugetul de stat, până la 54,1% din produsul intern brut (PIB), potrivit
Indicele prețurilor de consum din SUA a urcat până la 6,2% în octombrie, cel mai ridicat nivel din noiembrie 1990 încoace, pe seama scumpirii alimentelor,