CFA România: Euro ajunge la 4,6 lei până la sfârșitul anului, iar dobânzile vor crește
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut în luna iunie cu 10% față de luna anterioară, până la valoarea de 60 de puncte,

Băncile din România au cea mai mare rentabilitate din Uniunea Europeană a capitalului capitalul investit și fondurile proprii, pe seama uneia dintre cele mai mari
Diferențele mari dintre dobânzile la credite şi cele la depozitele bancare „au rămas o trăsătură definitorie a modelului de funcționare a sectorului bancar autohton” şi
În ciuda relaxării fiscale din ultima perioadă, cea mai mare problemă a companiilor româneşti este tot fiscalitatea (ridicată şi imprevizibilă) şi nu accesul la finanţare,
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut până la valoarea de 60,8 puncte în aprilie, considerabil faţă de luna anterioară (cu 4 puncte),
Anticipaţiile celor peste 200 de analişti CFA din România privind cursul euro/leu au înregistrat cele mai pesimiste valori din ultimii patru ani, potrivit sondajului Asociaţiei