Dosarul retrocedărilor ilegale / Radu Mazăre, 4 ani cu suspendare. Decizia nu este definitivă
Radu Mazăre, primar timp de 15 ani (între iunie 2000 și mai 2015) al municipiului Constanța, a fost condamnat luni la 4 ani închisoare cu

DNA a confirmat vineri existența unui dosar vizând firma Teldrum și legăturile acesteia cu Brazilia. Dosarul a fost deschis în februarie 2016, se află încă
Procurorii Doru Țuluș și Mihaela Iorga vor părăsi DNA și se vor întoarce la parchetele de unde provin – Laura Codruța Kovesi a semnat miercuri
Procurorii anticorupție Doru Țuluș (foto) și Mihaela Iorga vor fi revocați, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis marți un aviz pozitiv pe
În cadrul celei de-a doua dezbateri privind pragul valoric de la care abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune, DNA a cerut ca acesta să
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni dimineața că a cerut Inspecției Judiciare a CSM evaluarea activității manageriale de la DNA și Parchetul General. „A