Cauțiune de un milion de euro stabilită pentru Sebastian Vlădescu
Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi i-au fixat o cauţiune în valoare

Direcţia Naţională Anticorupţie a finalizat dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de
Sesizarea împotriva refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi din funcția de procuror – șef al DNA va
Directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM), Luigi Marius Ciubrei, a fost reținut și pus sub urmărire penală, pentru patru infracțiuni de
Direcția Națională Anticorupție a cerut președintelui Klaus Iohannis încuviințarea urmăririi penale față de Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanțelor, pentru luare de mită în timpul
Fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu este cercetat într-un dosar de corupție în care ar fi implicat și Sorin Boureanu, fratele fostului deputat Cristian Boureanu.