dna

Cel puțin zece deputați PNL au primit, înaintea votului pentru desființarea Secției speciale de investigare a magistraților, un apel fals că sunt chemați la DNA Brașov, a declarat miercuri Ludovic Orban. „S-a petrecut un lucru absolut incredibil. Foarte...
24 martie, 2021
Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată miercuri în dosarul de corupție în care este acuzat că a primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari,...
3 martie, 2021
Elena Udrea a fost condamnată marți la opt ani de închisoare în dosarul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă. De asemenea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian...
2 martie, 2021
DNA a instrumentat anul trecut 105 dosare legate de pandemie, cinci dintre acestea au fost deja trimise cu rechizitoriu în instanță, iar alte 24 sunt finalizate și vor fi trimise curând. În cele 76 de dosare aflate încă...
25 februarie, 2021
DNA a anunţat marţi trimiterea în judecată a deputatului Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă. Deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită...
23 februarie, 2021
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează joi cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021, anunță un comunicat DNA, fără a...
11 februarie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: