directori

Concursul național pentru directorii de școli va fi organizat pe 27 iulie, iar candidații care vor obține minimum nota șapte vor fi admiși la etapa a doua, a interviurilor, care le va garanta un mandat de patru ani,...
23 aprilie, 2021
Mai multe persoane cu funcţii de conducere din cadrul fabricilor din Rădăuţi şi Sebeş ale Holzindustrie Schweighofer au fost puse sub urmărire penală în dosarul în care DIICOT a efectuat miercuri mai multe percheziții. Printre suspecţi se numără...
31 mai, 2018
Compania CFR Călători și-a redus numărul de directori de la nivel central, de la 13 la nouă, în cadrul procesului de reorganizare lansat „pentru eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor”. „Începând cu data de 3 mai, prin hotărârea Consiliului...
4 mai, 2018
  Reprezentanţ ai Ministerului Transporturilor au declarat miercuri News.ro că Ileana Daniela Dragne este noul director general interimar al Tarom, cu un mandat de o lună de zile. Daniela Dragne este al patrulea director general al Tarom în...
4 octombrie, 2017
Consiliul de administraţie al companiei Romgaz (simbol bursier SNG) a aprobat „reînnoirea contractului de mandat al directorului general, Virgil Marius Metea, pe o perioadă de patru ani”, potrivit raportului comaniei trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Virgil Metea...
9 iunie, 2017
Rata de ocupare a posturilor de director de școli din preuniversitar este de 63,26% (4.066 din 6.427 locuri scoase la concurs), iar cea a pozițiilor de adjuncți – de 53,84% (1.339 din 2.487 poziții), după soluționarea contestațiilor depuse...
15 decembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: