Daniela Lulache, numită director general al Nuclearelectrica
Fosta directoare a Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, a fost aleasă marți în funcția de director general/administrator executiv al SN Nuclearelectrica SA, prin votul în unanimitate

Noul Consiliu de Administrație al CFR SA l-a numit în funcția de diorector general al companiei pe George Micu, fost director al CFR Marfă din
Adunarea Generală a Acționarilor a respins, luni, planul de administrare al echipei de la conducerea CFR SA, fapt care echivalează cu încetarea mandatului noului Consiliu
Premierul Victor Ponta a numit-o, marți, pe directoarea Direcției Financiare a Loteriei Române, Odeta Cristinela Nestor, în funcția de președinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri
Fostul director general al Autorității de Management pentru programul Operațional Sectorial Mediu, Adrian Mîndroiu, a fost reținut de procurorii DNA, pentru 24 de ore, pentru
Reducerea numărului de certificate verzi va fi aplicată doar în cazul producătorilor de energie regenerabilă care vor intra pe piaţă din 2014, iar suspendarea acordării