deseuri

În Bucureşti vor fi construite mai multe staţii pentru incinerarea deşeurilor, a anunţat, luni, primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţinând că aceasta este o variantă mai potrivită decât cea a unui singur incinerator mare, pentru că acoperă implicit o...
20 noiembrie, 2017
Ministerul Mediului a publicat prima versiune a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD), prin care  își propune să promoveze condițiile legale necesare ca România: I. Să recicleze și să reutilizeze 65% din masa deşeurilor municipale până în...
1 mai, 2017
Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate...
27 aprilie, 2017
România suferă de aplicarea cerințelor de mediu convenite la nivelul UE, chiar și atunci când legislația românească le reflectă „cu acuratețe”, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE) privind aplicarea politicilor de mediu, The EU Environmental Implementation Review....
8 februarie, 2017
Depozitul de deșeuri menajere IRIDEX este sursa probabilă a poluării cu hidrogen sulfurat în zona de nord-vest a Capitalei, potrivit Ministerului Mediului, care nu nominalizează firma, ci spune că este vorba despre depozitul de pe teritoriul Sectorului 1....
25 iulie, 2016
În numai cinci zile, vameșii au descoperit 16 tiruri conținând aproximativ 300 de tone de deșeuri care în acte figurau ca revalorificabile, dar în realitate erau deșeuri mixte , reziduale, inclusiv din categoria celor periculoase. Cele 16 transporturi...
18 iulie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: