Ministrul Finanţelor: Deprecierea leului ar putea aduce venituri mai mari din taxe
Deprecierea leului ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, pentru că unele taxe se calculează şi în funcţie de cursul de schimb, a

Banca Naţională a României a anunţat luni un curs de de referinţă, de 4,4373 lei/euro, deşi cotaţiile leului au depăşit 4,44 lei/euro la jumătatea zilei,
Euro a coborât miercuri la un minim al ultimelor 11 luni, de sub 1,3 dolari pe unitate, din cauza unor noi temeri legate de criza
Leul a continuat să se deprecieze joi faţă de euro, cu 0,12%, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de
Banca centrală a Statelor Unite ale Americii, Fed, a anunţat marţi că-şi va menţine rata dobânzii aproape de zero „cel puţin până la jumătatea anului
Mondeda unică europeană s-a putea deprecia accentuat luni, în urma zvonurilor că Grecia ar fi evocat posibilitatea ieşirii din zona euro la o întâlnire a