demografie

România a intrat în Top 20 mondial al statelor care furnizează migranți, cu peste 3,4 milioane de cetățeni locuind în altă țară, potrivit datelor estimative al ONU privind migrația în 2015. La nivel european, România a urcat, pentru...
26 septembrie, 2016
Populația României continuă să scadă, în paralel cu creșterea accelerată a ecartului dintre populaţia de peste 65 ani şi cei cu vârste între 0 și 14 ani – datele provizorii făcute publice luni, de către INS, arată că...
29 august, 2016
În timp ce populaţia Terrei creşte în cel mai accelerat ritm cunoscut până acum, numărul locuitorilor din România scade dramatic. Principalul motiv este prăbuşirea numărului de nou născuţi – România a ajuns la un număr anual de nou născuţi...
11 iulie, 2016
Unul din doi copiii cu vârste sub trei ani din Uniunea Europeană este crescut doar de părinți, și numai unul dintre trei este înregistrat la o instituție de profil, creșă, de stat sau privată. În cazul României, ponderea...
22 mai, 2016
Anul viitor, populația de vârstă activă a statelor dezvoltate va începe să descrească, pentru prima oară după 1950, potrivit proiecțiilor ONU. În 2050, acest segment de populație va fi în statele avansate cu 5% mai mic decât acum,...
23 noiembrie, 2015
Între 1 iulie 2014 și iulie 2015 se constată o îmbătrânire accentuată a populației, ponderea categoriei de vârstă de peste 65 fiind mai numeroasă, iar cea de 0 – 64 ani, cu 0,3% mai mică, potrivit ultimelor date...
18 noiembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: