UPDATE/ Mona Pivniceru, noul ministru al Justiției
Judecătoarea Mona Pivniceru a depus, joi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Justiției, după o așteptare de 16 zile de când

Președintele interimar al României, Crin Antonescu, a declarat, marți, de la sediul PNL, că nu se va retrage din politică în urma invalidării referendumului de
Judecătoarea Mona Pivniceru, propusă pentru preluarea portofoliului Justiţiei, şi-a înaintat demisia din magistratură, a confirmat pentru AGERPRES luni vicepreşedintele CSM Oana Schmidt Hăineală. Potrivit CSM
Ministrul propus al Justiției, Mona Pivniceru, a declarat joi pentru AGERPRES că nu ia în calcul varianta renunţării la funcţia de ministru al Justiţiei deoarece
Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici a anunțat marți că întreaga conducere a Institutului va demisiona, cel mai probabil joi, după ce vor
Teodor Petrescu (foto), preşedintele Consiliului Naţional de Etică al Autorităţii Naţionale pentru cercetare Ştiinţifică (ANCS), şi Romiţă Iucu, membru al Consiliului, au demisionat, chiar când