Petrom – amendă record de 297,8 milioane lei – după ce a pierdut procesul cu Consiliul Concurenței
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil faptul că SC OMV Petrom SA a participat la o înțelegere de tip cartel, alături de

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PDL), a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un proces în care era judecat pentru
Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi luare
Judecătoarea Maria David, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnată definitiv, miercuri, de completul de cinci judecători al aceleiași instanțe, la
Fostul lider al Confederaței sindicale Frăția, Marius Petcu, a fost condamnat marţi la 7 ani de închisoare cu executare, prin decizia definitivă a Completului de