deficite

Anul viitor va fi marcat de reducerea creșterii economice ca efect a doi factori care se manifestă simultan: epuizarea potențialului de creștere al consumului și scăderea cererii externe. „Decelerarea creşterii economice în 2019-2020 survine pe fondul epuizării potenţialului...
2 octombrie, 2019
Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani ale României vor depăși 5% anul viitor, de la puțin peste 4,1% în prezent, din cauza dezechilibrelor fiscale și externe, ca și a tulburenței politice, potrivit estimărilor avansate de analiștii celor...
2 octombrie, 2019
Fondul Monetar Internațional (FMI) se așteaptă ca deficitul bugetar al României să ajungă la 3,7% din PIB în 2019, dacă nu se vor lua măsuri suplimentare de consolidare fiscală, spune raportul curent al FMI publicat vineri noaptea. Noua...
31 august, 2019
Luarea măsurilor pentru corectarea graduală a deficitelor bugetare și de cont curent este una dintre cele trei reguli esențiale de pregătire pentru eventualele șocuri externe. Și măsurile sunt necesare înainte ca piața să facă, brusc, corecțiile – a...
19 iunie, 2019
Aprecierea relativ spectaculoasă a leului din ultimele săptămâni a fost mai ales efectul unei conjuncturi favorabile pe pieţele externe, dar dezechilibrul marilor deficite externe nu va întârzia să aducă moneda naţională mai aproape de realitate, potrivit analiştilor consultaţi...
17 iunie, 2019
Dezechilibrele macroeconomice ale României au crescut în ultimul an, iar politicile economice şi fiscale trebuie să se schimbe, astfel încât veniturile populației și perspectivele adoptării euro  să nu sufere de pe urma contraperfromaneţelor – este una din concluziile...
7 iunie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: