Guvernul – între rectificarea intempestivă şi vizita FMI: bătălia cu deficitul bugetar din 2015
Guvernul şi-a propus să negocieze cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, o derogare de la ţinta de deficit pe 2015 asumată

A treia rectificare bugetară din acest an suplimentează bugetele Justiţiei, Agriculturii, Transporturilor, Educaţiei, Apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari,
Date complete pe 2013 – pentru a putea evalua cum se gestionează România în comparație cu alte state din UE : deficitul public a înregistrat
Deficitul comercial pe primele nouă luni ale anului în curs a fost cu 108,7 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă din anul
Comisia Europeană (CE) a dat marţi publicității prognoza de toamnă pentru statele membre iar perspectivele se anunță destul de sumbre pentru România. În lipsa unor
Majorarea semnificativă și anticipată a pensiilor la finele anului 2008, când se miza pe continuarea perioadei de creștere economică robustă de după anul 2000, a