deficit

Guvernul nu a profitat de anii de creştere economică susţinută pentru a reduce nivelul deficitelor, reiese din comunicatul de presă transmis de misiunea FMI la sfârşitul vizitei în România. Reprezentanţii Fondului avertizează că ţinta privind deficitul bugetar din...
12 noiembrie, 2018
Comisia Europeană (CE) a revizuit, joi, semnificativ în scădere, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima...
8 noiembrie, 2018
Creşterea economică dezamăgeşte, iar bugetul s-ar putea închide în acest an cu un deficit de peste 3% din PIB, a avertizat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, la Gala „Topul Naţional al Firmelor 2018”, organizată de Camera de Comerț și...
7 noiembrie, 2018
Diferența dintre veniturile bugetare proiectate prea optimist și cheltuielile mai mari asumate pentru salarii și asistență socială defavorizează realizarea planului de investiții bugetat pentru 2018- aceasta este concluzia AmCham după o analiză a execuției bugetare aferente primelor 9...
6 noiembrie, 2018
Datele publicate de Ministerul Finanţelor arată că, în ultimii patru ani, România a păstrat obiceiul de a „da drumul” la deficitul public pe ultimul trimestru, INDIFERENT dacă rezultatul final a fost mai aproape sau mai departe de obiectivul...
4 noiembrie, 2018
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jaewoo Lee, se afla la Bucureşti în perioada 6-12 noiembrie, anunţă Alejandro Hajdenberg, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria. „Echipa Fondului va examina evoluţiile economice şi financiare recente,...
31 octombrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: