Importuri de alimente de 8,25 mld euro în primele 9 luni – creștere cu 3,25% față de anul trecut
Deficitul balanței comerciale al României a crescut cu 15% după nouă luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 23,5

Deficitul de cont curent al României a urcat în august la 17,8 miliarde de euro, în creștere cu 29,1% față de aceeași perioadă din 2023,
Producătorul și furnizorul de produse chimice Chimcomplex se află în discuții cu Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, pentru o eventuală preluare,
Deficitul comercial după primele 7 luni ale anului 2024 a crescut cu 15,6% față de aceeași perioadă a anului trecut la 18,04 miliarde euro, mai
ING a revizuit prognoza de creștere economică pentru România, de la 2% din PIB la 1,3% din în acest an, pe fondul evoluției dezamăgitoare din
Deficitul comercial al României (balanța dintre exporturi și importuri) și-a continuat creșterea și în acest an, însă marea problemă este că sunt câteva sectoare în