Cristian Grosu / Atenție la schimbarea Constituției fără referendum! Ce mai rămâne din checks and balances
Decizia CCR de miercuri, de a scoate președinția și CSM din procesul de revocare a unui înalt procuror nu e nici un simplu ”act tehnic”

Eleonora-Carmen Hărău (foto) s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 05 mai 2017, întrucât a deţinut simultan calitatea de
Comisia Europeană cere României să își alinieze de urgență sistemul de taxe percepute la înmatricularea autovehicolelor la cel european. Solicitarea este anunțată joi, fiind parte
Președintele Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele CNCD, Csaba Asztalos, spune însă că e în
Parlamentul israelian a adoptat luni o lege care permite premierului şi ministrului Apărării să decidă intrarea în război fără ca decizia să mai fie neapărat
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță luni că a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurenței de către compania Orange, care a abuzat de poziția sa