datorii

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în unanimitate, proiectul legii finanţării campaniei electorale, prin intermediul căruia partidele capătă, în esență, privilegiul unic în lumea civilizată de a nu își plăti creditorii. Proiectul, care urmează să fie trimis spre promulgare...
30 martie, 2016
Datoria de la nivel global a crescut cu 60.000 de miliarde de dolari din 2007 și până în 2014, ajungând la o valoare totală de circa 200.000 de miliarde de dolari, de aproape trei ori mai mult decât valoarea...
23 februarie, 2016
Companiile la care statul este acționar majoritar, inclusiv cele controlate de unitățile administrativ-teritoriale, au încheiat anul 2015 cu un profit brut de 5,7 miliarde de lei (circa 1,2 miliarde de euro), în creștere cu 33,3% față de rezultatul...
15 februarie, 2016
Companiile din România înregistrau la finele anului trecut obligații restante în valoare de peste 2,7 miliarde de euro, echivalentul a 1,7% din PIB, la cele patru bugete ale statului, reiese din calculele cursdeguvernare.ro pe baza celor mai recente...
3 februarie, 2016
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara a aprobat intrarea în insolvență voluntară a societății, după ce ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a avut luni seara o discuție cu managementul companiei. Cererea a fost depusă marți la tribunal și...
29 decembrie, 2015
Departamentul de Stat va putea revoca, refuza sau limita dreptul cetățenilor americani de a deține un pașaport de călătorie în situația în care este sesizat de Fisc că o persoană are datorii către stat mai mari de 50.000...
7 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: