Rezerva valutară a BNR a crescut cu 388 de milioane de euro în ianuarie
La 31 ianuarie 2014, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.913 milioane euro, faţă de 32.525 milioane euro la

România a solicitat acordarea de cãtre BIRD (structură din cadrul Băncii Mondiale) a unui volum de 4 miliarde (câte 1 miliard euro anual) prin utilizarea
3. Despre PIB potenţial, output gap şi alte mărimi neobservabile Economiştii au devenit obsedaţi de indicatorul numit creştere economică, atât în perioada premergătoare crizei, cât
Datoria guvernamentală a României a crescut mai repede decât același indicator macroeconomic la nivelul Uniunii Europene, în trimestrul I al anului 2013, comparativ cu trimestrul
Deficitul bugetului general consolidat după primele patru luni din 2013 a fost de circa 7,5 miliarde lei, față de numai 5 miliarde lei în aceeași
Pragul de îndatorare impus sectorului privat a fost stabilit la 160% din PIB. Se consideră că la valori mai mari poate apare o amenințare pentru stabilitatea macroeconomică.Îndatorarea privată iese de sub controlul direct al autorităților statului. Măsurile de temperare nu pot fi decât indirecte.