darea in plata

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în anul 2016 un profit net de 1.045,6 milioane lei (232,9 mil. euro), potrivit rezultatele ne-auditate şi consolidate ale Grupului BCR, anunțate marți dimineață. Totodată, Erste Group Bank AG (EBS) a raportat un...
28 februarie, 2017
Trei dintre cele mai mari bănci din România, BCR – Erste, BRD-Groupe Société Generale și Raiffeisen Bank vor beneficia de creșterea economică solidă a țării în următorii ani, capacitatea de plată a debitorilor urmând să crească, potrivit unui...
29 noiembrie, 2016
Extinderea garației statului pentru a acoperi și riscul dării în plată pentru creditele din programul ”Prima Casă”, un amendament pe care inițiatorul legii ar urma să îl propună deputaților, ar duce la reevaluarea nivelului datoriei publice a României...
16 martie, 2016
Ce vină avem noi, ceilalți debitori? Dar noi, cei care am plătit la greu pană acum ratele, sau noi, cei care vrem să luăm un credit, noi, ce vină avem? Oare cum privesc situația cei care nu au...
8 martie, 2016
Legea dării în plată a trecut în unanimitate de Senat într-o formă similară cu cea amendată de inițiatori după retrimiterea sa în Parlament de către președintele Klaus Iohannis pentru reexaminare. Legea a fost adoptată cu 119 voturi ”pentru” și urmează...
29 februarie, 2016
Cum se spunea pe vremuri, acumulările cantitative produc salturi calitative. De aceea, pentru a înțelege și a găsi soluția cea mai bună la o problemă este necesar să apelăm la cifre, dincolo de impresii/interese personale și principii de...
21 februarie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: