daniel chitoiu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ia în calcul demiterea ministrului liberal al Economiei, Daniel Chiţoiu, dacă acesta ar avea o responsabilitate în eşecul privatizării Oltchim. Premierul a fost întrebat, luni, de jurnalişti, dacă ia în calcul...
24 septembrie, 2012
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că licitaţia pentru Oltchim a fost una „absolut corectă din punct de vedere legal”, coordonată de compania de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers, şi că răspunde cu funcţia pentru un eventual eşec din...
24 septembrie, 2012
Compania de stat Hidroelectrica era în stare de insolvență încă de la sfârșitul anului 2010, din cauza contractelor biletarele cu ”băieții deștepți din energie”, potrivit unei note prezentate, joi, de ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, în Consiliul Suprem de...
19 iulie, 2012
Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și-a delegat atribuțiile către secretarul de stat Gelu-Ștefan Diaconu, fost șef al Vămilor și fin al senatorului liberal Dan Radu Rușanu. Potrivit Ordinului de ministru 1312 din 12 iulie, prezentat de HotNews.ro, Daniel Chițoiu...
19 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta l-a numit marți pe Gelu-Ștefan Diaconu în funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Diaconu a fost director general adjunct al Autorității Naționale a Vămilor, în perioada 1997-2001. Astfel,...
10 iulie, 2012
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a fost desemnat, luni, în şedinţa conducerii liberale, preşedinte interimar al partidului, în locul lui Crin Antonescu, care s-a autosuspendat, pentru a prelua interimatul preşedinţiei României. Potrivit unor surse citate de Mediafax, Chiţoiu a...
9 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: