curtea de conturi

Nuclearelectrica (SNN) solicită acționarilor săi să aprobe un  raport al consiliului de administrație care susține că membrii acestuia și directorii dintre anii 2015-2017 nu au încasat nejustificat 2,1 milioane de lei, așa cum a constatat Curtea de Conturi....
7 decembrie, 2018
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a propus sesizarea Curţii de Conturi, în urma unei scrisori primite în care sunt semnalate posibile abuzuri ale foştilor şefi ai DNA, Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, respectiv ale fostului şef al...
4 decembrie, 2018
Curtea de Conturi și-a publicat pentru prima dată programul de activitate pe perioada următoare, ca  şi lista instituţiilor centrale şi locale care vor fi auditate în semestrul al doilea al anului, potrivit unui comunicat al instituţiei emis vineri....
24 august, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României, luni, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Şeful statului menţionează că legea modifică şi completează...
30 iulie, 2018
Senatul a adoptat joi proiectul de modificare a Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, un proiect ce conține amendamente care ar putea duce la înghețarea tuturor plăților pentru proiectele cu fonduri europene derulate în actualul exercițiu...
5 iulie, 2018
Senatul, cu rol de cameră decizională în acest caz, urmează să discute în plen modificările aduse Legii 94/1992 privind funcționarea și organizarea Curții de Conturi. Dacă senatorii vor păstra amendamentele aprobate de deputați, România riscă înghețarea tuturor plăților pentru...
17 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: