Noi știm ce așteptăm de la leu. Ce așteaptă leul de la noi?
De la inceputul anului, leul s-a depreciat cu aproximativ 6% fata de moneda europeana. Desi nu este neglijabila, o depreciere in jur de 6-7% nu

Luni, 23 iulie, euro trece la cursul BNR peste 4,6 lei, depășind nu doar maximum-ul istoric, ci și pragul psihologic al schimbării de cifră.
De la începutul acestui an, leul a pierdut 19% din valoare față de forintul unguresc, 14% față de zlotul polonez și 8% față de coroana cehă. Aproape toată atenția s-a îndreptat spre instabilitatea politică, factor important, dar nu și
Criza zonei euro a creat un mit si anume: ca este rezultatul supraindatorarii
Din România au ieșit în contul serviciului datoriei externe pe primul trimestru din 2012 cu 2,7 miliarde euro mai mault decât în perioada similară din
Experienţa a arătat că, şi dacă o ţară strânge din dinţi până trece examenul euro, ulterior tot eşafodajul macroeconomic se poate dărâma în urma tensiunilor acumulate. Polonia şi Cehia, care ar putea forţa puţin nota şi adera rapid la euro, au înţeles riscul efectelor adverse şi nu se mai înghesuie la poarta monedei unice.
Un curs de 4,1683 lei pentru euro, valabil luni 21 martie, poate părea surprinzător. Aparenţă dată de contradicţia între realitatea obiectivă şi aşteptările cu grad