criza

Trimestrul al doilea a avut un impact negativ peste aşteptări asupra economiei României, astfel încât Guvernul va lucra cu o nouă estimare privind contracția PIB-ului, între -2% și 3%, a declarat miercuri seara ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu,...
2 iulie, 2020
Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), crede că lumea a trecut deja de cel mai dificil moment al crizei coronavirusului, însă crede că revenirea la normalitatea anterioară pandemiei este improbabilă, transmite CNBC. „Probabil am depăşit cel mai...
26 iunie, 2020
Cu o săptămână înainte de preluarea oficială a președinției rotative a Consiliului UE, pe 1 iulie, programul Germaniei a fost aprobat de cabinetul cancelarului Angela Merkel (foto), prioritățile axându-se pe administrarea crizei economice și sociale generate de pandemia...
26 iunie, 2020
Peste două treimi din guvernele de la nivel mondial și-au amplificat răspunsul fiscal în fața pandemiei Covid-19 față de luna aprilie, reiese din raportul de monitorizare al Fondului Național Internațional (FMI), publicat miercuri împreună cu World Economic Outlook....
25 iunie, 2020
Fondul Monetar Internațional a redus, miercuri, perspectivele privind evoluția PIB-ului mondial în acest an, noua prognoză indicând o scădere de 4,9%, cu aproape două puncte procentuale mai mult decât estimarea din urmă cu trei luni, transmite MarketWatch. Instituția...
24 iunie, 2020
Cel mai puternic instrument din arsenalul european menit să neutralizeze impactul economica al crizei coronavirus nu și-a atins încă obiectivul: mai puțin de 15% din fondurile mobilizate de guvernele UE sub formă de garanții de stat pentru accesarea...
23 iunie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: