The Guardian: Ieşirea Greciei din eurozonă ar costa un trilion de euro
Guvernul britanic face pregătiri urgente, pentru a face faţă unui scenariu în cadrul căruia grecii ar ieşi din zona euro, după ce guvernatorul Băncii Angliei,

Pieţele financiare fac pregătiri în grabă pentru o ieşire a grecilor din zona euro, după o zi de turbulenţe politice şi economice, încheiate cu elita
Randamentele obligaţiunilor şi costurile asigurării datoriilor Spaniei şi Italiei au crescut luni din cauza temerilor investitorilor legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona
Premierul Victor Ponta a anunţat că va discuta luni cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, formarea unui
Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice (
Potrivit datelor disponibile la Institutul Național de Statistică, câștigul salarial a pierdut 5% din puterea de cumpărare din anul 2008 și până anul trecut.
Valoarea comunicată recent pentru luna martie, respectiv 1.543 lei (rămasă după impozitarea celor 2.126 lei brut) nu reușește, încă, să marcheze revenirea la nivelul de plecare maxim atins pe economie și păstrat aproape integral în 2009.