Daniel Dăianu / Un nou val de criză în lume în 2016 ?
Mi s-a cerut o opinie privind un nou val de criza in economia globala – cum prezic o analiza recenta a lui Royal Bank of

UPDATE. Președinele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a solicitat joi majorității parlamentare să reconfirme, până la ora 21.00, semnăturile acordate în susținerea unui candidat la funcția
Puncte cheie: Continuând tendinţele îngrijorătoare ale ultimilor ani (resimţite, practic, după prăbuşirea financiară a lumii occidentale din 2008-2010, urmată de o lungă perioadă de oscilaţii,
România, statul european care în trimestrul III din 2015 a înregistrat cea mai accentuată creştere economică din UE faţă de trimestrul anterior, țara care anul viitor
Exista o regula nescrisa dar respectata sacrosant in orice negociere internaționala. Mai ales când este vorba de super puteri militare este obligatoriu ca orice înțelegere
Cancelarul Angela Merkel și partenerii săi de coaliție nu au reușit la întâlnirea de criză de duminică să ajungă la un acord privind gestionarea fluxurilor