Cristian Nevzoreanu, Renault: Criza cipurilor va continua până în 2022
Criza cipurilor s-ar putea estompa abia anul viitor, spun oficialii Dacia, producător auto local care a fost nevoit să oprească producția peste 40 de zile

Criza semiconductorilor ar mai putea dura 2-3 ani, este de părere Claudiu Cazahu, consulting strategist la compania de brokeraj XTB România. În opinia sa, piața
Grupul Volkswagen a decis să reducă producția două săptămâni, la Wolfsburg, cea mai mare uzină a sa din Germania, din cauza continuării crizei cipurilor. La
Criza semiconductorilor se prelungește, la mai bine de un an de la declanșarea pandemiei care a provocat-o. Activitatea Uzinei de Vehicule a Dacia Mioveni va
Deficitul global de semiconductori va reduce, anul acesta, producţia auto globală cu 7,1 milioane de vehicule, iar problemele din lanţul de aprovizionare provocate de pandemie
Inteligența artificială (AI) este folosită intensiv la fabrica de plăcuțe de semiconductori inaugurată de grupul german Bosch la Dresda. Metodele AI integrează procesele și echipamentele