Cum am pierdut pe drum, în doar 4 ani, criteriile de la Maastricht
În urmă cu doar patru ani, România era fruntașa țărilor care urmau să adopte moneda unică europeană și respecta integral indicatorii macroeconomici necesari. Acum am

Discuțiile liderilor europeni pe tema răspunsului comun al UE în fața pandemiei Covid-19 vor fi reluate duminică, după ce șefii de state și de guverne
Parlamentul European a adoptat definitiv, joi, criteriile pentru definirea investițiilor verzi, fără a tranșa însă chestiunea ultrasensibilă a energiei nucleare, scrie AFP. În condițiile în
Criteriile de risc pentru acordarea codului de TVA vor fi stabilite de Guvern prin normele Codului fiscal, conform unui proiect care a fost adoptat în
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a făcut public duminică Planul Național de Adoptare a Monedei Euro și Raportul de fundamentare a acestuia. Investițiile, reformele
Doar 23 de spitale din cele 147 evaluate până acum îndeplinesc toate condițiile de acreditare, iar 106 le respectă numai parțial, anunță Autoritatea de Management