[P] Două faze cu Dan Barna. De ce crede Cristian Ghinea în candidatul USR PLUS
Cristian Ghinea, fost ministru al fondurilor europene, actual europarlamentar USR este cel care i-a propus lui Dan Barna în 2016 să intre în sistemul public

Europarlamentarul Alianței 2020 Cristian Ghinea (USR) a fost ales marți vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European, anunță un comunicat al Uniunii
Sesiunea extraordinară pentru votarea ordonanțelor de urgență adoptate în ședința de vineri a Guvernului s-a dovedit un fiasco, din cauza numărului mare de absenți. La
Fostul premier Dacian Cioloș a mers joi la Camera Deputaților, acolo unde a avut o întâlnire cu grupul parlamentar al USR. ”Ne-a mulțumit pentru susținere.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de numire în funcția de ministru al Fondurilor Europene a lui Dragoș Cristian Dinu (foto), informează Administrația Prezidențială.
Președintele Uniunii Salvați România (USR), Nicușor Dan, și fostul ministru Cristian Ghinea au anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, membrii Guvernului care au