Crin Antonescu: Preşedintele României, deplin sau interimar, nu primeşte ordine de la nimeni
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat vineri seară, într-o ieşire televizată, că România este un stat în care se respectă Constituţia şi că nu se

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a fost desemnat, luni, în şedinţa conducerii liberale, preşedinte interimar al partidului, în locul lui Crin Antonescu, care s-a autosuspendat, pentru
Curtea Constituţională a României va discuta luni, de la ora 14,00, împrejurările care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României ca urmare a
Parlamentul a votat, vineri, seară, cu o covârșitoare majoritate 256 de voturi ”pentru” și 114 de voturi ”împotrivă”, un vot fiind anulat. Pentru suspendarea președintelui
În urmă cu câteva zile aș fi început altfel, cu speranța că un sâmbure de rațiune se mai agață de argumente, cazuistică și principiile care
Parlamentul se va reuni astăzi în plen iar parlamentarii USL vor începe procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu – potrivit unei informații difuzate de