Marea Neagră, complet acoperită de radarele rusești instalate în Crimeea
În Crimeea au intrat în funcţiune noi staţii radar de tipul 55J6M Nebo-M, anunţă în ediţia sa de marţi semioficiosul Izvestia, citat de Agerpres. Aceste

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României „susţine şi se alătură declaraţiei Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate privind anexarea ilegală
Preşedintele rus Valdimir Putin a avertizat că, dacă nu va reuşi să ajungă la înţelegeri cu Uniunea Europeană ca o entitate, Rusia îşi va dezvolta în
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a asigurat pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, că nu va recunoaşte anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, se afirmă
Președintele Vladimir Putin se află vineri în Crimeea, unde prezidează o reuniune operativă cu membri ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Vizita are loc
Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitate, a declarat președintele Klaus Iohannis,