crestere

Situaţia macroeconomică din prezent permite revenirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinaintea tărierilor din 2010, a anunţat luni, ministrul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, cu ocazia discuţiilor purtate de premierul desemnat Victor Ponta cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional. Pentru...
30 aprilie, 2012
Germania va face faţă în următorii câţiva ani unei provocări demografice perceptibile, pentru că forţa de muncă se va contracta, la fel şi vârsta acesteia, indică un raport oficial al Bundesbank. Astfel, creşterea economică a Germaniei poate fi...
25 aprilie, 2012
„Am prezentat intenţia ca de la mijlocul anului să revenim la salariile de dinaintea reducerii cu 25%, scopul fiind stimularea consumului şi respectarea unor angajamente asumate”, a declarat miercuri preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea avută la Cotroceni cu...
25 aprilie, 2012
Comisia Europeană a revizuit în creştere de la 4,9% la 5,2% din PIB deficitul bugetar al României pe anul 2011, potrivit datelor făcute luni publice de Institutului european de statistică EUROSTAT. România se clasează astfel pe locul 8...
23 aprilie, 2012
Guvernul a programat recuperarea integrală a salariilor bugetarilor în anul 2012, însă recunoaște că astfel crește și datoria publică, iar economia își păstrează tendința ascendentă, însă cu un ritm mai redus decât se prevedea când a fost făcut...
19 aprilie, 2012
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a urcat în primul trimestru cu 44,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi reprezintă astfel cea mai abruptă creştere din UE, indică Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile, citată de...
17 aprilie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: