crestere economica

Recolta de cereale anunţată pentru anul 2016 a depăşit de puţin nivelul maxim atins în 2011 şi a fost însoţită de un nou record înregistrat la plante uleioase. Cu toate acestea, efectul contabilizat asupra creşterii economice a fost...
3 aprilie, 2017
Tot eşafodajul de indicatori previzionaţi de Comisia Naţională de Prognoză, aflată în subordinea Guvernului, se sprijină pe prezmuţia unei întăriri a cursului leului faţă de euro pe parcursul a patru ani, din 2017 şi până în 2020. Astfel,...
27 martie, 2017
Plecând de la investiţiile făcute după aderarea la UE şi ritmul robust în care a evoluat retehnologizarea industriei cu valoare adăugată mai mare, România s-a situat pe locul doi între statele UE la creșterea productivității reale a muncii...
19 martie, 2017
Fondul Monetar Internațional (FMI) le-a spus oficialilor Băncii Naționale a României (BNR) că atragerea fondurilor europene în procent de 95% ar duce la creșterea PIB-ului potențial la 4,5%, a declarat, miercuri, Valentin Lazea, economist șef al Băncii Naționale...
15 martie, 2017
cursdeguvernare.ro, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează marți, 21 martie 2017, conferința Falia dintre economia românească și România productivă: Politicile necesare să o închidem. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul ”Al.I.Cuza” al Camerei...
9 martie, 2017
Institutul Național de Statistică a confirmat rezultatul de creștere economică pe anul trecut la nivelul de 4,8%, în prima varianta provizorie dată publicităţii după estimarea iniţială cu rol de semnal. (Reamintim că vor urma după aproximativ o lună...
7 martie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: