BCR – profit net de circa 500 de milioane de lei în primul semestru
Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 498,9 milioane de lei (103,6 milioane de euro), în primul semestru din 2020, comparativ cu

Firmele din sectorul knowledge intensive services și high tech dețineau, la nivelul lunii martie 2020, doar 8% din creditarea bancară, în condițiile în care au
Reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar
Cel mai puternic instrument din arsenalul european menit să neutralizeze impactul economica al crizei coronavirus nu și-a atins încă obiectivul: mai puțin de 15% din
Decizia băncii centrale a Poloniei de a reduce nivelul dobânzii-cheie de politică monetară la aproape zero a fost ”nesăbuită”, potrivit fostului guvernator Marek Belka, citat
Pandemia Covid-19 va provoca o recesiune globală în acest an, care ar putea fi mai gravă decât cea din timpul 2008-2009, a avertizat luni Fondul