creante

Trei sferturi dintre firmele din România au ajuns să apeleze la un tip informal de credit furnizor, întârziind plata datoriilor comerciale, în condițiile în care finanțarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil, potrivit unui...
23 august, 2017
Economia românească suferă de aceleaşi vulnerabilităţi ca acelea din 2008 şi, în plus, diferenţele notabile sunt tot negative, mai ales la nivelul companiilor, potrivit unei analize publicată marţi de Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AFABR). Atât...
22 august, 2017
Ușurința cu care firmele apelează la metoda insolvenței este unul dintre obstacolele structurale care stau în fața creșterii mai accelerate a creditării, potrivit analizei unui grup de economiști coordonați de Valentin Lazea, publicată în cele mai recentă ediție...
10 august, 2017
Guvernul a inițiat în această săptămână legislația necesară modificării fiscalității, în fața problemelor cu deficitul bugetar și cu plata angajamentelor politice – surprinzând, astfel, mediul de afaceri prin fiscalitatea reactivă și haotică generată de lipsa de perspectivă. Unele...
8 august, 2017
În primul trimestru din acest an, creanțele administrației publice au scăzut cu 1,6 puncte procentuale, până la 26,1% din PIB, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit datelor provizorii ale BNR....
17 iulie, 2016
Firmele de recuperare nu vor mai putea reprezenta alte societăți în instanță, prin ele însele, prin juriști sau prin avocați, în vederea recuperării de creanțe, ca urmare a unei decizii din 4 aprilie a ICCJ. Completul pentru dezlegarea...
15 aprilie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: