covid

Europa riscă să devină victima jocurilor de tip „dezbină și cucerește” orchestrate de China și SUA, este de părere prof. dr. Rolf J. Langhammer. În opinia sa, Europa va avansa mereu mai greoi decât superputerile cu care concurează...
6 iunie, 2021
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, sâmbătă, o hotărâre prin care introduce Marea Britanie, începând cu 1 iunie, pe lista statelor aflate în zona roşie, ca urmare a creşterii rapide, în această ţară, a infecţiilor...
29 mai, 2021
 Perioada pe care o parcurgem arată că reforma în Sănătate nu presupune doar rezolvarea haosului organizațional: cu zeci de mii de morți, închiderea  instituțiilor esențiale, blocarea economiei și pierderea a zeci de miliarde de euro și a...
12 mai, 2021
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti. El a amintit, însă, că vor exista o serie de măsuri speciale pentru noaptea de Paşte şi de Ramazan. „În şedinţa...
24 aprilie, 2021
Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a scăzut în mod neașteptat în aprilie, pentru prima dată după patru luni, transmite Reuters. Printre motivele invocate se numără temeri în creștere cu privire la riscul scăderii consumului privat,...
14 aprilie, 2021
România va fi deschisă în curând în cea de-a treia etapă de imunizare anti-COVID-19, a precizat duminică, pe pagina sa de Facebook, premierul Florin Cîţu, adăugând că în luna martie ar urma să fie recepţionate 2,6 milioane de...
7 martie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: