conturi

Tribunalul Uniunii Europene a respins miercuri cererea producătorului Almaz-Antey (companie rusă de stat), de eliminare a sancțiunilor ce i-au fost impuse de UE în legătură cu conflictul separatist din estul Ucrainei. Decizia nu este definitivă, ee putând fi...
26 ianuarie, 2017
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în unanimitate, proiectul legii finanţării campaniei electorale, prin intermediul căruia partidele capătă, în esență, privilegiul unic în lumea civilizată de a nu își plăti creditorii. Proiectul, care urmează să fie trimis spre promulgare...
30 martie, 2016
Băncile vor fi obligate, începând cu 1 ianuarie 2016, să furnizeze Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în format electronic, toate informaţiile pe care aceasta le solicită cu privire la orice titular de cont – de la solduri până la...
29 decembrie, 2015
Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Curţii de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control privind diferenţa nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate de fostul primar Radu Mazăre, ANI identificând o sumă de 779.057 de euro în depozite...
11 septembrie, 2015
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de...
9 iulie, 2015
Sute de milioane de euro care nu apar în evidenţele contabile au fost descoperite în urma analizelor făcute de noul departament, Secretariatul pentru Economie, un minister al economiei Statului Pontifical, înfiinţat la începutul anului de Papa Francisc. Responsabilul...
5 decembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: