contestatie

Pragul de validare a referendumului scăzut de la 50% la 30% nu se va putea aplica decât după un an de la data intrării în vigoare a legii referendumurilor, a decis, miercuri, Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel,...
26 iunie, 2013
Compania americană OmniTRAX, ieşită din cursa pentru privatizarea CFR Marfă, a contestat vineri procedura, ca fiind netransparentă, și a cerut reluarea privatizării cu participarea sa. Ofertantul a susținut că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua...
17 iunie, 2013
Vasile Blaga rămâne președintele Partidului Democrat Liberal, după ce a câștigat sâmbătă, alegerile interne din primul tur de scrutin. Senatorul Blaga, care a candidat cu moţiunea ”România Dreaptă. PDL, politică dincolo de lozinci”, a obținut 2.344 voturi din...
23 martie, 2013
Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituțională. CCR a respins astfel, în unanimitate, contestația PDL la buget Astfel, bugetul de stat merge la președintele Traian Băsescu, iar, dacă...
13 februarie, 2013
Procedura de selectare a investitorului pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi amânată până în 20 septembrie, a declarat, luni, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu – anunță Agerpres. Potrivit lui Vulpescu,...
17 septembrie, 2012
Şedinţa Curţii Constituţionale pe tema rezultatului referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost amânată pentru joi, astfel încât Curtea să poată cere informaţii de la instituţii abilitate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Şedinţa a început în...
1 august, 2012

CCR: Legea bugetului este constituțională

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituțională. CCR a respins astfel, în unanimitate, contestația PDL

CCR: Legea bugetului este constituțională

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituțională. CCR a respins astfel, în unanimitate, contestația PDL

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: