Politici fiscale : Cum au evoluat de la începutul crizei principalele surse de venituri la bugetul statului
Pentru a vedea cum a evoluat povara fiscală de la manifestarea, în a doua parte a lui 2008, a primelor efecte ale crizei mondiale, am

În principiu, reducerea deficitului comercial pe luna mai 2013 la mai puțin de jumătate din valoarea înregistrată în mai 2012 este o evoluție foarte bună.
Una dintre temele discursului economic apărut în România după izbucnirea crizei economice este „schimbarea modelului de creștere economică”. Când se referă la ce ar trebui
România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), într-un studiu. Potrivit
Reducerea TVA la pâine ar putea aduce o diminuare a indicelui de inflație de până la 0,7%, exact diferența dintre valoarea estimată de BNR pentru
Scăderea consumului și prețului la electricitate ar putea pune sub semnul incertitudinii oportunitatea extinderii programului nuclear al României, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian,