Constanţa ia locul Odesei în itinerariul croazierelor, ca umare a conflictului din Ucraina
Numărul turiștilor de croazieră sosiți în România va înregistra o creștere de aproximativ 20% în 2014, până la 64.500 de persoane, ca urmare a conflictului

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel va fi joi în România. El va vizita, împreună cu omologul său Mircea Duşa nava USS Vela Gulf, care
Angajaţii din Portul Constanţa vor protesta săptămâna viitoare, de luni până miercuri, faţă de procedura de transfer a unui pachet de acţiuni de la Compania
Cel puţin 40 de nave de croazieră cu turişti americani şi germani nu vor mai opri anul acesta la Odesa, ci la Constanţa, din cauza
Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor
Toate porturile navale şi fluviale din judeţul Constanţa sunt închise, marţi dimineaţă, din cauza vântului puternic, anunță MEDIAFAX. Potrivit autorităţilor portuare, Operaţiunile au fost sistate