consiliu

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen, pentru că au îndeplinit majoritatea condiţiilor, dar fără beneficiile care vin odată cu eliminarea controalelor la graniţele interne ale...
3 iunie, 2021
Statele au convenit, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu eurodeputații, astfel încât cadrul pentru acest document să...
15 aprilie, 2021
Liderii principalelor patru familii politice din Parlamentul European au avertizat miercuri că nu vor vota următorul buget multianual dacă UE nu ajunge la o înțelegere formală care să lege accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept....
27 august, 2020
Guvernul a depus la Senat un proiect pentru înfiinţarea unui Consiliu pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică, condus de Viorica Dăncilă. Potrivit datelor Eurostat, România este unul dintre statele membre UE care au înregistrat cea mai mare...
8 august, 2018
Cheltuielile Capitalei, de peste 5,02 miliarde de lei, vor depăși cu 975,5 milioane de lei veniturile din bugetul local, care a fost propus miercuri aprobării Consiliului General al Municipiului București (CGMB), potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Bucureștiului....
5 aprilie, 2017
Acțiunile Rusiei în Ucraina au subminat nu numai securitatea euroatlantică, ci și relația Rusia – NATO, iar o îmbunătățire a acestei relații nu este posibilă fără o rezolvare pașnică a situației și fără respectarea acordurilor de la Minsk,...
13 iulie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: