condamnati

Organizația Salvați Copiii solicită modificarea de urgență legislației electorale pentru a preveni pe viitor situații în care instanțele validează mandatul de primar al unor persoane condamnate pentru abuz sexual împotriva minorilor sau pornografie infantilă. „Cazuri precum cel al...
19 august, 2021
O lege care limitează  drastic posibilitatea instanțelor de a refuza extrădarea condamnaților fugari din a fost adoptată în Italia, scrie G4Media. Reglementarea armonizează legislația din peninsulă cu cea europeană, a fost publicată în Gazeta Oficială de la Roma...
12 februarie, 2021
Un număr de 4.450 de persoane condamnate definitiv la pedepse cu executare se află în libertate și sunt date în urmărire națională sau internațională, conform datelor transmise de Ministerul de Interne (MAI), deputatului PMP Robert Turcescu. Numărul reprezintă...
11 septembrie, 2019
CCR a amânat din nou luarea unei decizii asupra excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului pe articolul din Legea 90/2001 care le interzice condamnaților să facă parte din Guvern. „E cea mai grea soluţie pe care am...
21 martie, 2017
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat joi prima decizie în cazul comisarului de poliție Traian Berbeceanu (foto). Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba a fost achitat, iar procurorii care i-au...
30 iunie, 2016
Procurorii anticorupție s-au sesizat marți din oficiu cu privire la “lucrările științifice” scrise de condamnați și au declanșat o anchetă ce are în centru acuzația de favorizare a făptuitorului. Investigația ar putea duce la acuzarea unora din profesorii...
12 ianuarie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: