condamnat

Incidentul a avut loc în momentul în care poliţiştii au sosit la casa lui Năstase pentru a-l duce la închisoare, precizează sursa citată. Cu doar câteva ore înainte, cea mai înaltă instanţă judecătorească din ţară a menţinut sentinţa...
21 iunie, 2012
Fostul premier Adrian Năstase ar fi încercat să se sinucidă, cu un pistol cu care s-ar fi împușcat în gât şi s-a rănit, procurorii investigând deja cazul de tentativă de suicid. Potrivit unui comunicat oficial al Parchetului General,...
20 iunie, 2012
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, vineri, condamnarea senatorului Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare, și a fostului judecător ÎCCJ Florin Costiniu la 3 ani cu suspendare, pentru fapte de corupție, relatează...
1 iunie, 2012
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reunit miercuri într-o ședință maraton de 12 ore, a amânat pentru 6 iunie decizia finală în procesul ‘Trofeul calităţii’, în care fostul prim-ministru Adrian Năstase fusese...
30 mai, 2012
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost condamnat, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru infracţiunea de şantaj, în dosarul Zambaccian. Deputatul PSD a fost achitat, însă, de...
30 martie, 2012
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul deputat PSD şi fost şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Emilian Cutean, la cinci ani de închisoare cu executare, relatează Agerpres. Cutean era acuzat de procurorii DNA...
7 februarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: