condamnare

Constantin Niță, fost ministru PSD al Energiei și fost deținător al portofoliul pentru IMM-uri, contestă condamnarea la patru ani de închisoare, pedeapsă pe care o execută în urma sentinței definitive din iunie anul acesta. El a fost găsit...
5 decembrie, 2018
Deputatul PSD Andreea Cosma (foto), fiica fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma, a fost condamnată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă şi poate fi...
4 decembrie, 2018
Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani....
1 noiembrie, 2018
România a fost condamnată joi de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru neîndeplinirea directivei privind depozitele de deşeuri, conform căreia autorităţile trebuiau să închidă 68 de gropi de gunoi neconforme până la data de 16...
19 octombrie, 2018
Cristina Tarcea, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat marți că modificările privind componența completelor de cinci judecători de la instanța supremă vor fi aplicate abia de la anul viitor. În ceea ce privește Dosarul...
25 septembrie, 2018
Doi colaboratori apropiați ai președintelui american, și care cunosc multe dintre secretele lui Donald Trump, au suferit marți o puternică lovitură din partea justiție, lovituri ce vor avea repercusiuni asupra liderului de la Casa Albă, scrie presa internațională. Paul...
22 august, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: