competitivitate

România și-a pierdut dreptul de vot în Agenția Spațială Europeană (ESA), începând cu 1 iulie anul acesta, din cauza contribuțiilor restante, a declarat pentru cursdeguvernare.ro Sorin Câmpeanu, președinte al Consiliului Rectorilor. Suma de plată pentru 2017 se ridică la...
2 octombrie, 2018
Asociația INACO – Inițiativa pentru competitivitate lansează vineri proiectul ”Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă”, asociația invitând la conferința de lansare patronate, sindicate și ONG. ”Ne dorim să faceți parte din grupul acestor beneficiari direcți cu reprezentanți...
27 septembrie, 2018
București, 19 septembrie 2018. Organizator: CursDeGuvernare.ro, cu sprijinul Academiei de Studii Economice și INACO. Tema: Economia crește, competitivitatea scade: erori, ezitări, politici, calea de urmat spre creștere  Speakeri: Oficiali instituții cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai companiilor și camerelor de comerț, analiști și experți...
20 septembrie, 2018
Un paradox: În timp ce economia crește spectaculos, competivitatea scade. De ce se întâmlă asta pare că e clar – au identificat problemele majoritatea vorbitorilor conferinței „Economia crește, competitivitatea scade: erori, ezitări, politici, calea de urmat spre creștere”,...
19 septembrie, 2018
Scăderea drastică a competitivității economiei, pe toate planurile, înseamnă un preț ce trebuie plătit în viitor. Dezbateri și soluții, la conferința organizată de CursDeGuvernare.ro. Înscriere cu participare gratuită, în limita locurilor disponibile. Formularul de înscriere, la finalul articolului. CONCEPTUL...
19 septembrie, 2018
Scăderea drastică a competitivității economiei, pe toate planurile, înseamnă un preț ce trebuie plătit în viitor. Dezbateri și soluții, la conferința organizată de CursDeGuvernare.ro. Înscriere cu participare gratuită, în limita locurilor disponibile. Formularul de înscriere, la finalul articolului....
12 septembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: