Comisia Europeană pregătește 8,1 miliarde de euro pentru Cercetare și inovare
Comisia Europeană a anunțat ultima și cea mai amplă serie de cereri de propuneri pentru cercetare în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru (PC7) al său.

Comisia Europeană a emis vineri un comunicat prin care își exprimă îngrijorarea pentru faptul că guvernul a modificat legea Curții Constituționale. În comunicat se spune
Comisia Europeană face presiuni asupra Greciei să închidă în etape anumite bănci, posibil chiar a cincea mare bancă elenă ATEbank (specializată pe sectorul agricol), au
Criza din zona euro (UM) se acutizeaza. Este tot mai in atentie acum Spania, care intra in alta categorie prin dimensiunea economiei; la ea se
Premieri și alți oficiali din 14 state ale Uniunii Europene și din Croația reunite în Grupul Prietenii Coeziunii s-au întâlnit vineri la București, alături de
Comisia Europeană a adoptat un pachet de recomandări privind măsurile bugetare și reformele economice menite să sporească stabilitatea financiară, să stimuleze creșterea economică și să