Comisia Europeană aprobă fazarea altor 19 proiecte de infrastructură
Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat continuarea a 19 proiecte din mai multe regiuni din România, în valoare totală de 1,3 miliarde de

În cadrul unei dezbateri organizate miercuri la Strasbourg, Parlamentul European urmează să condamne Comisia Europeană pentru că nu introduce sistemul de vize obligatoriu pentru cetățenii
Comisia Europeană a amendat companiile Sony, Panasonic și Sanyo cu o sumă totală de 166 de milioane de euro, pentru că au încălcat regulile anticoncurențiale
Comisia Europeană a prezentat joi raportul privind progresele Acordului UE – Turcia, în care se arată că Ankara mai are de îndeplinit șapte obiective de
Executivul de la Bruxelles a anunțat joi că din martie 2017 va fi repus în funcțiune, gradual, Regulamentul de la Dublin – ceea ce înseamnă
Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului și-au dat acordul, miercuri, pe propunerea Comisiei ca toate acordurile interguvernamentale din domeniul gazelor naturale și petrolului încheiate cu