Comisia Europeană extinde MCV printr-un set de măsuri la nivelul întregii Uniuni
Comisia Europeană a decis miercuri o serie de măsuri menite să consolideze și statul de drept în Europa, – măsuri care se referă nu doar

Fostul europarlamentar PSD Ioan Mircea Pașcu (foto), propunerea guvernului de la București pentru funcția de comisar european în locul Corinei Crețu, a fost acceptat în
Comisarul European pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii, Petre Daea, să oprească exportul a 70.000 de ovine către o serie
Votul din Parlamentul European asupra candidaturii Ursulei von der Leyen la președinția Comisiei Europene va avea loc marți, pe 16 iulie, potrivit unui purtător de
Economia europeană urmează să înregistreze o creștere în 2019, pentru al șaptelea an consecutiv, preconizându-se în același timp și o expansiune a economiilor tuturor statelor
Condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept a fost unul dintre subiectele discutate de cabinetul premierului finlandez Antti Rinne cu oficialii europeni, vineri, cu